Definiția cu ID-ul 1328291:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Gîștele Capitoliului. – Nici leul lui Androcle și nici elefanții lui Cezar (vezi loc. citate) n-au întrecut celebritatea acestor gîște care, salvînd Capitoliul, au cucerit pentru neamul zoologic „medalia de aur” în Olimpiada expresiilor istorice. Capitoliul e una din cele șapte coline ale Romei, situată chiar în centrul ei. Pe creasta acestei coline se aflau în vechime templul închinat lui Iupiter și cetatea unde se retrăsese aristocrația Romei, cînd galii deveniseră stăpîni acolo. Într-o noapte din anul 390 (î.e.n.), după un lung asediu, galii au căutat să profite de beznă și de faptul că asediații dormeau, pentru a escalada fortăreața. Erau aproape de metereze, gata-gata să treacă zidurile, cînd niște giște aflate acolo, speriate, începură să gîgîie. Cu strigătele lor treziră pe Manlius și pe vitejii dinăuntrul cetății, făcînd astfel să eșueze asaltul galilor și salvînd totodată Capitoliul. De atunci, în nenumărate ocazii, se fac aluzii la aceste gîște providențiale, și la gîgîitul lor. De pildă, combătînd fracțiunea adepților otzovismului, Lenin folosește expresia de mai sus: „Acum Maksimov semnează « fost redactor » al ziarului popular « Vpereod », vrînd să aducă aminte cititorului că « gîștele au salvat Roma »” (Opere, vol. 16, pag. 44). Fabulistul rus Krîlov, referindu-se la acei care, nemerituoși, își fac o fală din faptele strămoșilor, îi ironizează într-o fabulă intitulată Gîștele, din care extragem, în traducerea lui Tudor Arghezi: „- Nu știi, lăsînd de o parte mîndria și orgoliul, Că am scăpat o dată, la Roma, Capitoliul. - Strămoașele! Se știe, dar vorba e de voi Nu-mi spuneți ce foloase aduceți astăzi noi. Ce-ați mai făcut? Ce faceți? Ce dați? Voiesc să zic. - Am dobîndit tot dreptul să nu mai dăm nimic. - Atunci lăsați strămoșii să-și doarmă somnul lor. Voi sînteți bune numai la tavă și cuptor.” La noi Anghel și Iosif, într-o spirituală poezie Indignare reciprocă, persiflează pe un poet care cere unei gîște să-l salveze și să-i dea o pană (tradiționala pană de gîscă a poeților), pentru a scrie încă un sonet: „- Măcar o pană dă-mi, te rog, confrate! Salvează-mă! Acesta-ți este rolul! - Las' c-am salvat o dată Capitolul Noi gîștele, – și tot am fost mîncate!…” IST.